Artiștii despre pandemie. Timp pentru lectură și muzică, iată unul dintre posibilele efecte ale izolării impuse de pandemie, spune George Banu, cunoscut om de teatru, care experimentează, din martie 2020, absența teatrului din sălile de spectacol. Ambivalența stărilor unui critic și unui scriitor indispensabil legat de aceste spații polifonice transpare dintr-un scurt dialog.
Dana Ionescu
În Franța, pe fondul pandemiei generate de răspândirea noului coronavirus, cresc vânzările romanului „Ciuma” de Albert Camus. Efect previzibil, paradoxal pozitiv, al îngrijorării? Întoarcere forțată la un „clasic al modernității”?
Din fericire, întoarcerea la Camus nu e datorată doar virusului, căci, efectuată deja de mai mult timp, ea se datorează și lucidității cu care, spre deosebire de Sartre, Camus a privit lumea, lipsit de idei preconcepute sau de programe dogmatice. Un om „just”, căci la fel cum în Israel s-a ridicat un monument consacrat celor „juști”, și umanitatea ar putea să o facă, și Camus și-ar avea un loc privilegiat printre ei! Virusul are, deci, și efecte pozitive… Dar cititorii „Ciumei” ar putea să reia și „Rinocerii”. Ele își răspund!
Cum arată Parisul, oraș prin excelență monden, oraș al convivialității, în această primăvară ciudată, când omenirea e în pericol?
E un oraș pustiu… gol! Și, de la fereastră, văzându-l astfel, de pe axa sa centrală, strada Rivoli, mi se confirmă dezgustul față de acel loc comun des formulat, conform căruia un loc ar putea fi frumos fără oamenii care l-au conceput și ocupat. Cuiva, demult, îi plăcea „Berna”, dar fără elvețieni… Privesc azi „printre lacrimi” Parisul însorit și golit de lume!
Limitarea contactului social și izolarea forțată implică schimbări mari de comportament. Sunt aceste circumstanțe și o ocazie de a face redescoperiri?
Fără îndoială, dar sunt descoperiri imperative, impuse, descoperiri scump plătite! Și totuși, binevenite! Câteodată, recunosc că doar astfel fac ce îmi doream de mult, fără a reuși să mă decid până acum. De aceea putem vorbidespre rolul „dublu” al constrângerii în viață! Și nefast, și fast! Dar, până la urmă, dincolo de orice, tot libertatea e mai prețioasă.
„Omul vrea să fie și comandant de armată, și președinte de academie, și adorat de femei frumoase, dar atunci când are toate acestea îi pare rău după viața la țară și după liniște și îl invidiază pe cioban pentru stâna pe care o are”, scria Xavier de Maistre în „Călătorie în jurul camerei mele”. Cum vedeți afirmația lui din perspectiva trăitorului, a omului de teatru și a omului de lume din anul 2020?
Mama lui Grotowski îi spunea „Sărăcia îl face pe om rău, bogăția la fel”. Cum să știm exact de ce avem nevoie? De izolare sau de adunare? Ce ne ajută? Gândirii lui Xavier de Maistre îi răspunde în ecou o frază celebră a lui Pascal, des citată de Cioran: „Nefericirea omului provine din faptul că nu se mulțumește să rămână în camera lui”! Când accept acest principiu, când îl refuz… Ezitare insolvabilă.
Refugiul în bibliotecă, pe care îl cunoașteți foarte bine, nu este însă un înlocuitor pentru mersul la teatru. Astăzi, când vă refugiați în propria bibliotecă, care sunt bucuriile cele mai mari?
Eu regăsesc biblioteca, dar și… muzica, îndeosebi. Ea pare a fi o terapie și mai eficace! Din același repertoriu de tratament pentru a atenua „rănile sufletului” fac parte și picturile pe care le privesc în albume sau pe ecranul acestui manual de memorie vizuală care îmi e telefonul mobil. Grație lor îmi construiesc un refugiu personal… dar, sper, cât mai pasager! Dar acum, resemnat, profit de el! Însă nu ca în China, pe fond de iminență a divorțului determinat de coabitare, ci, dimpotrivă, de confirmare a relației duble care e căsnicia azi consolidată. E o recompensă neprevăzută pentru adăpostirea în casă!
Cum sunt zilele fără mers la teatru, după ce ați mers o viață la teatru?
Sunt zile de repaos obligatoriu! Îmi scăzuse în ultimul timp dorința de teatru, dar nu îndrăzneam să o asum, considerând acest declin un simptom al vârstei căruia mă împotriveam. Acum, pauza de teatru impusă mă dezvinovățește! E datorată altcuiva. Nu m-am retras datorită mie! Mă gândesc la teatru, mi-l amintesc, dar, pentru moment, nu îi resimt grav absența. Și nici nu îmi deplor abandonul!
Absența teatrului într-o anumită perioadă este un pericol sau o șansă de a reconsidera unele aspecte?
Iubim ceea ce ne lipsește… vechi adagiu al scepticilor!
(Dialog realizat în luna martie 2020)
