E evident că în teatru anul 2020 va fi marcat de… proiectele online. Pentru a supraviețui, toată lumea a încercat să se adapteze și să creeze ceva care să poată ajunge într-un fel la public. Și aproape singurul fel în care poți ajunge la public azi este internetul. Conectarea prin ZOOM a devenit chiar o modă, în ideea că ar crea un strop din așa-numita intimitate din sala de teatru. Că e doar un moment trist, teribil de trist, am mai spus-o. Că această falsă intimitate, artificială, creată de ZOOM, unde fiecare stă în pătrățica lui, în universul lui de acasă, închis în spatele unui ecran, îți accentuează tristețea că acel „împreună” din sala de teatru e spart în mii de cioburi, și asta am mai spus-o. Însă e evident că această perioadă, acest an straniu, va rămâne marcat de un teatru-hibrid creat pentru online. Cu oameni singuri, pentru oameni singuri.
Proiectul „Tinerețe fără bătrânețe – povestiri din diaspora”, produs de Green Hours și cofinanțat de AFCN, face și el parte din acest moment al propriei istorii. Un spectacol ale cărui concept și regie sunt semnate de Aristița Albăcan, un one-woman show cu Mihaela Rădescu, prezentat de regizoare astfel: „Un basm repovestit, o călătorie interactiv-participativă spre zonele mai puțin vorbite, mai discrete ale experienței diasporice și o oportunitate de a crea o punte/un dialog de suflet cu cei plecați departe, geografic…”
Bifând exact cerințele în care se încadrează proiectele așa-numitului teatru social, spectacolul este realizat simplu. Peste povestea „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, narată cu un fel de inteligentă și subtilă detașare-implicare de actrița Mihaela Rădescu, se suprapun vocile unor oameni care la un moment dat au plecat din România… în căutarea „tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte”. Desenele semnate de Monica Mădaș, video și animație de Cosmin Bogdan Coman, ambient și mapping Șerban Ursachi, toate creează acolo, în intimitatea ecranului laptopului, un mic univers în care se strecoară, se insinuează, poveștile unor oameni, cu micile lor drame și bucurii.
Ca într-un joc de copii, peste superbele cuvinte ale basmului, care curg încet, se suprapun imagini dintr-o realitate la limita cu irealitatea. Nu sunt tocmai imagini concrete, ci mai degrabă frânturi, așa cum le filtrează memoria, amintirea, tristețea, încercând să recompună un fel de traseu inițiatic al diasporei, din momentul în care fiecare ia hotărârea aceea mare de a pleca. De a pleca pe alt tărâm, să caute ceea ce i s-a promis la naștere… tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Interviurile se aud din „off”, cuvinte care curg peste imagini tulburi ce se succed într-o parte de ecran negru, voci de femei și bărbați care povestesc sumar un parcurs de obicei asemănător: dificultatea începutului, respingerea, acomodarea într-un alt spațiu, tristețea, bucuria, toate suprapuse pe imaginile basmului, pe tărâmul Ghionoaiei și al Scorpiei, cărora „eroul” reușește întotdeauna să le taie capul și să meargă mai departe.
Spectacolul propune un dialog în legătură cu ce înseamnă „identitatea diasporică”, plecând de la contextul socio-politic actual, dar accesând aspecte emoționale prin folosirea și reinterpretarea basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, ca fir narativ – iată cum își motivează realizatorii demersul. Însă aș spune mai degrabă că spectacolul rămâne la suprafață, că poveștile expuse sunt mai degrabă relatări cu caracter general, anonime, că nu reușesc să recompună un univers uman puternic articulat, iar frumusețea e dată mai mult de suprapunerea emoțională pe firul basmului „Tinerețe fără bătrânețe” și de interpretarea amar asumată a Mihaelei Rădescu.
Forțat rămâne finalul, cu întoarcerea în regatul peste care s-a înstăpânit moartea… Cu tot traseul înapoi al unor oameni care au călcat într-o așa-zisă „vale a plângerii” și care trec din nou prin tărâmurile Ghionoaiei și ale Scorpiei și descoperă că ele nu mai există… Povestea curge frumos, dar cusăturile sunt mai degrabă la vedere.
Însă, dincolo de toate astea, spectacolul care s-a jucat/ se joacă în mai multe locuri din țară – Teatrul Fix din Iași, Centrul de Teatru Educațional Replika, Colectiv A, Cluj Napoca (pe 12 și 13 noiembrie), Teatrul LUNI de la Green Hours (15 noiembrie) – de unde se realizează transmisiunea live, are farmecul un povești frumos spuse și stârnește întrebări și nostalgii după oameni și locuri (ne)cunoscuți/(ne)cunoscute. Poate că încărcătura ontologică a celui mai frumos și mai trist dintre basme rămâne puțin forțată în context și pare pe alocuri că se trage de ea pentru a acoperi o realitate mult mai concret-materialistă, însă încercarea rămâne interesantă și, mai ales, potrivită cu acest moment pe care îl trăim.
Asociația Green Hours
„Tinerețe fără bătrânețe – povestiri din diaspora”
Cu: Mihaela Rădescu
Concept și regie: Aristița Albăcan
Light design: Dana Paraschiv
Desene: Monica Mădaș
Video & animație: Cosmin Bogdan Coman
Ambient & mapping: Șerban Ursachi
Consultanță scenografie: Carmencita Brojboiu
Editare interviuri: Toma Albăcan
Un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Detalii tehnice importante: Pentru vizionarea spectacolului e necesar un laptop/desktop sau tabletă și descărcarea, în prealabil, a aplicației Zoom (Zoom Desktop Client for Windows, macOS și Linux sau respectiv Zoom Mobile for Ipad Android și iOS). Datorită naturii sale interactive-participative, spectacolul nu se pretează pentru vizionare de pe telefoanele mobile.
Calendarul următoarelor reprezentații – Turneu online:
12 & 13 noiembrie, orele 19.00 – Colectiv A – Cluj-Napoca
15 noiembrie, orele 16.00 & 19.00 – Teatrul LUNI de la Green Hours
Bilete: 20 de lei / pers. – online, pe Bilet.ro
