Avem tot mai numeroase indicii despre încetățenirea formulei textelor comisionate și în atât de conservatoarea viață teatrală românească. Iată că un autor de literatură dramatică cu o reputație și un statut în breaslă deja consolidate, așa cum este cazul brașovencei Elise Wilk, ajunge, odată cu textul Dispariții, scris la solicitarea Companiei teatrale particulare Yorick din Târgu Mureș, la o a treia experiență de acest gen. După Exploziv, piesă creată la comanda Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova și după Feminin, montată în urmă cu vreo două stagiuni la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Dispariţii poate fi citită ca o poveste de familie. Ca un fel de nouă Trei generații, însă în nici un fel marcată de propaganda comunistă. Este, până la un punct, o confesiune a autoarei care ne împărtășește o seamă de experiențe personale. Ridicate la un inteligent grad de generalitate. În plus, Dispariții nu oferă mult așteptatul și doritul happy-end pentru simplul motiv că nici istoria pe care scrierea o aduce pe scenă filtrată prin memoria a trei-personaje-martor (câte unul pentru fiecare epocă, respectiv generație) nu a avut generozitatea să ni-l ofere. De fapt, istoria celor trei generații reface – și la acest nivel se concentrează, după părerea mea, în primul rând valoarea textului – destinul unei minorități naționale din România – aceea a germanilor, mai corect spus a sașilor – cu care veacul al XX-lea, cel despre care se spune adesea că ar fi fost cel mai „deștept secol” din istoria omenirii, fiindcă s-a recomandat adesea drept  „secolul intelectualilor” a fost extrem de dură. Trei momente din istoria unei familii ficționale refac, așadar, tragismul deportării sașilor în cele mai îndepărtate și mai neprietenoase zone ale URSS (anii 1945-1946), a emigrărilor masive din ultimul deceniu comunist, dar și imediat după Revoluție și, în fine, dureroasa, cvasi-eșuata și în foarte puține cazuri definitiva „întoarcere acasă”. 

Grav și răscolitor deopotrivă e că toate aceste trei momente s-au produs ca urmare a implicării agresive, criminale sau a neimplicării condamnabile a Statului român. În primele două situații a fost vorba chiar despre operațiuni de stat cvasi-secrete, operații cu implicații internaționale favorizate de divizarea Europei după cel de-al Doilea Război Mondial, în cel de-al treilea despre o indiferență vinovată. De fiecare dată, totul s-a concretizat prin contabilizarea, în taină sau pe față, a disparițiilor. A „evacuării” dintr-un anume spațiu geografic a unor consistente mase de oameni, provocatoare de mari, însemnate traume și individuale, și naționale. E vorba în această piesă despre oameni care dispar fizic, dar care continuă să trăiască atâta vreme cât încă memoria lor este păstrată de cei care (încă) rămân.

„Istoria ca un carusel” pare a fi formula regizorală de tratare a textului în favoarea căreia a optat regizorul spectacolului de la Yorick Studio din Târgu Mureș, Sebestyén Aba. A făcut-o în perfect acord cu scenografa Sós Béata. Cei doi au apelat la un substitut de scenă turnantă cu ajutorul căreia la începutul fiecăreia dintre cele trei mari secvențe ale spectacolului se face prezentarea personajelor. A căror existență este rememorată, cum spuneam, prin intermediul unui personaj-martor. Care nemaifiind în viață, privește totul cu o oarecare detașare. De aici, cred, una dintre calitățile de bază ale montării. Care este necondiționat emoționantă, dar niciodată lacrimogenă, larmoaiantă. Se degajă din spectacol clara și apreciabila idee a demnității trăirii suferinței, dincolo de unele mici și poate chiar explicabile demisii morale personale (cazul personajului Gerd). Aici își află originea decizia regizorului de a contrapuncta totul printr-o muzică live, de mare sobrietate, compusă, în cu totul alt fel decât am fost obișnuiți să o facă, de atât de apreciatul Cári Tibor și interpretată live de violonceliștii Domahidi Katalin și Vilhelem András.

Spectacolul de la Yorick Studio prilejuiește remarcabile performanțe fiecăruia dintre cei șase componenți ai distribuției. Voi începe prin a releva evoluția de excepție a actriței Szilagyi Enikö. Odinioară, una dintre cele mai bune interprete ale Necunoscutei din Steaua fără nume, într-un spectacol de Teatru tv, dar și interpreta altor roluri importante pe scena Secției maghiare a Teatrului Național din Târgu Mureș ori în filmul româneasc. Ei îi revine sarcina de a ne-o prezenta pe Kathy, în trei momente ale existenței sale. În tinerețe, atunci când personajul s-a văzut silit să contracteze un mariaj de conveniență cu un inginer român și asta cu speranța că va scăpa de deportare. La maturitate, atunci când se produce evadarea în Occident, prin Iugoslavia, a norei sale. La bătrânețe, atunci când nu trăiește decât cu și din speranța că îl va revedea pe unul dintre fii, de multă vreme stabilit în Germania, a cărui moarte i-a fost ascunsă de familie. Enikö Szilagyi realizează trei momente de autentică performanță actoricească, dintre care cel din urmă reprezintă o bijuterie în lege. 

O probă de mare virtuozitate actoricească are de trecut și Sebestyen Aba, îndeosebi în ipostaza de interpret al rolului Rainert. Un sas ajuns la vârsta a treia, aflat în situația întoarcerii temporare acasă. A regăsirii familiei, a confruntării cu tensiunile acumulate în aceasta, dar și a solidarității pe care nu au putut-o anihila vicisitudinile istoriei.

Alți patru actori foarte tineri, aflați la primii ani în profesie, se află în situația rezolvării unor sarcini artistice complexe cărora le fac față cu succes. Fiecare interpretează cel puțin două personaje. Unii dintre ei – e vorba despre Bajkó Edina și Toth Zofia – au de făcut față chiar unor roluri de compoziție, iar rezultatele se situează la cote artistice superioare. Foarte buni, de asemenea, Scurtu Dávid (Max, Holger, în această din urmă ipostază fiind de remarcat capacitatea tânărului actor de a juca tăcerile) și Szabó János Szilárd care se reține prin inteligența și rafinamentul cu care conferă consistență celor două personaje încredințate. Inginerul salvator care se îndrăgostește de săsoaica pe care o salvează și Gerd, tânărul șantajat de poliția politică.       

Yorick Studio din Târgy Mureș

„Dispariții” de Elise Wilk 

Traducerea în limba maghiară: Albert Mária

Dramaturgia: Cseke Tamás

Regia: Sebestyén Aba

Decoruri și costume: Sós Béata 

Muzica: Cári Tibor

Cu: Szilágyi Enikö (Kathi), Bajkó Edina (Emma, Lilli), Scurtu Dávid (Max, Holgen), Szabó János Szilárd (Gerd, Paul), Tóth Zsófia (Martha, Luise, Ida), Sebestyén Aba (Edgar, Rainer)

Intrumentiști: Domahidi Katalin și Vilhelem András

Data reprezentației: 22 februarie 2020